A II-a etapă a Maratonului universitar de imunizare împotriva COVID-19 – realizată cu succes
- vizualizări: 859
2782 de persoane au fost vaccinate la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în cadrul celei de-a doua etape a Maratonului universitar de imunizare împotriva COVID-19 cu genericul „De la student la student”. În zilele de 12 și 13 iunie curent, 2380 de cetățeni au primit cea de-a doua doză de vaccin Pfizer și 355 – de Sinopharm. Totodată, 17 cetățeni s-au vaccinat cu prima doză de AstraZeneca, iar 30 cu Sinopharm.
Potrivit prorectorului pentru activitate socială, Marcel Abraș, dupa vaccinarea primara cu Pfizer, o mare parte dintre cetățeni s-au prezentat la rapel sâmbătă, dis-de-dimineață, iar pentru a evita formarea rândurilor mari administrația Universității a decis să înceapă imunizarea cu o oră mai devreme (la 7:00) decât se anunțase inițial (8:00). Totodată, au fost deschise suplimentar 6 fluxuri de vaccinare cu Pfizer.
În total, 16 linii de imunizare au activat în aceste două zile de maraton: 12 pentru efectuarea rapelului cu Pfizer (în Complexul Sociocultural Universitar) și 4 pentru Sinopharm (în Blocul didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi”). De asemenea, începând cu 7 iunie, cetățenii au avut posibilitatea să se programeze în prealabil, telefonic sau on-line, sau să se prezinte la punctele de vaccinare atunci când le este comod. Astfel, la rapel au venit persoanele vaccinate cu Sinopharm și Pfizer în cadrul primului maraton universitar de imunizare desfășurat în perioada 21-23 mai, sâmbătă, de la ora 7:00 până la 21:00, și duminică, de la ora 8:00 până la 18:00, prezentând buletinul de identitate.
La închiderea Maratonului, prorectorul Abraș și-a exprimat recunoștința și înalta apreciere față de „echipa minunată a USMF „Nicolae Testemițanu” care a reușit să vaccineze 2782 de cetățeni în 24 de ore de activitate. Sunt mândru de fiecare dintre Dumneavoastră, deoarece prin această acțiune am demonstrat că ne pasă de țară și de oameni și dorim să revenim la normalitate”. Prorectorul a ținut să exprime mulțumiri, în special, membrilor Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină – un potențial enorm pentru sistemul de sănătate, care s-a implicat în toate acțiunile sociale în perioada de pandemie.
De asemenea, reprezentantul administrației Universității a mulțumit medicilor și asistentelor medicale de la Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară, reprezentanților catedrelor de Medicina de familie și de Anestezie și terapie intensivă, care au activat în cadrul maratonului la punctele de triaj și la monitorizarea persoanelor după vaccinare. În total, la Maraton au fost antrenați circa 600 de membri ai comunității universitare.
La prima ediție a maratonului, cu vaccinul Pfizer au fost vaccinate 2500 de persoane, dintre aceștia 120 nu s-au prezentat la rapel. De asemenea, dintre cei 380 de cetățeni care au beneficiat de vaccinare primara cu Sinopharm la maraton, 25 nu au revenit sâmbătă sau duminică. Astfel, persoanele care nu au reușit să primească rapelul la maraton trebuie să se programeze până miercuri, 17 iunie, între orele 8:30-15:00, la nr. de tel. 062025555 sau 022 205 585, la Centrul de vaccinare deschis în incinta Centrului Universitar de Reabilitare Medicală (str. 31 august 1989, 137A) – pentru Pfizer sau la Centrul Municipal de Vaccinare (str. Petru Rareș, 18) – pentru Sinopharm.
La primul maraton universitar de imunizare au fost vaccinate alte 1188 de persoane cu AstraZeneca. Pentru acești cetățeni, la mijlocul lunii iulie, Universitatea va organiza efectuarea rapelului. Persoanele care au fost vaccinate primar cu AstraZeneca în zilele de 12 și 13 iunie, se vor putea adresa la medicul de familie pentru rapel peste 8 săptămâni.
Maratonul universitar de imunizare „De la student la student” este organizat în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină din Moldova cu suportul Consiliului Rectorilor din Moldova.
Opinii de la Maratonul universitar de imunizare:
Grigore, șofer de maxi-taxi din Chișinău: „Activitatea mea zilnică mă obligă să fiu vaccinat împotriva coronavirusului de tip nou. Vaccinarea este cea mai bună metodă de protejare împotriva acestei boli și nici nu vreau să prezint vreun risc de contaminare pentru cineva. Cred că putem învinge mai repede această pandemie dacă toată lumea ar conștientiza cât de important este să fii vaccinat”.
Elena, mama a trei copii, casnică: „Salutăm inițiativa Universității de a organiza acest maraton. Este o acțiune și un gest ce merită cu adevărat toată admirația pentru modul de organizare, amabilitatea personalului, începând de la intrarea în Centrul de vaccinare, zâmbetele studenților și asistentelor medicale... Mulțumim USMF Nicolae Testemițanu!”
Alexandru, student: „Nu cred în miturile ce circulă pe internet despre vaccinurile împotriva coronavirusului de tip nou. Văd doar partea bună a vaccinurilor și sper într-un happy end al acestei perioade sumbre cauzată de pandemie”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii